Ce, de ce, dar niciodata cum

url-3

 

Dragostea dureaza 3 ani… Daca ma refer la dragostea mea profesionala, am trecut pragul critic, mi-am dat cu capul de cateva ori, am cazut de mai putine ori decat m-am ridicat, am sangerat mai mult decat am regenerat, dar nu stiu cum se face ca de fiecare data, chiar daca e vorba de o structura care ma falimenteaza de cele mai mult ori, reusesc sa ma bucur de bucuria receptorilor mei care aparent imi dau mai multa satisfactie decat orice elevatie profesionala etalata pe orice derivat de siliciu sau plastic.  Daca ma refer in mod direct la definitia artei mele, ma simt un pic limitat in cuvinte, pentru ca e un lucru pe care cred ca stiu sa-l fac cel putin corect, imi face placere sa-l fac, imi place sa cred ca il reinventez de fiecare data cand il fac si chiar daca am scapari, incerc sa mi le asum cat de mult pot, dar cu toate astea, o definitie clara…?

O definitie plastica de acum ceva timp, data de mine, se facea prin comparatia cu un cozonac, care are potentialul de a ajunge mare si umflat, doldora de rahat si nuca, cu toate esentele contopite subtil intr-un sentiment de bine, care nu poate fi crescut decat de un public cu o imaginatie roditoare, pentru cel mai bun agent de afanare posibil, in mediul cu temperatura perfecta pentru un rumen dulce si crocant, oferit de un spatiu alternativ. Destul de in general tot ce am spus eu aici, si probabil nu am ajuns inca in miezul aburind al cozonacului dar o sa incerc sa aduc cat mai multe tangente balonului de sticla vidata, pentru ca o secanta fara un preludiu prealabil l-ar putea face sa explodeze. “In Bec we trust”, cred ca despre asta e vorba, dincolo de blazon si de titulatura tipului de teatru abordat, becul este un obiect care face parte din viata noastra si se gaseste mai des in casele noastre dacat obiectele de cult sau Paulo Coelho. Este o prezenta universala folosita in multe scopuri, cel principal fiind iluminarea. Nu vorbesc acum de fotonii  care ies din fundul uni tap, ma refer doar la conceptul de emitator luminos, pentru ca lumina este ce am vazut prima oara cand am iesit din “contextul” mamelor noastre, este “materia” care ne face sa putem vedea, este stimulul nedorit care ne penetreaza pleoapele subitiri Duminica dimineata, si ne arata ca ne dormim timpul, este conditia fara de care n-am mai putea sa percepem lumea asa. Astfel asa cum lumina si inventia lu’ nea Tomitza Alva Edison, sunt prezente tot timpul in jurul nostru, asa incearca si “sectantii” de la Obligo sa imprime mai ceva decat Cruise ideologia scientologica mancand placenta, ideea de “Improvizatie ca stil de viata”. Greu cuvantul asta, ajunge sa fie la fel de greu ca si cum ai spune “Te iubesc!”. Te iubesc Improvizatio! Imi place ca esti mereu noua si proaspata, imi place ca ma surprinzi de fiecare data cu un parfum ravasitor, imi place ca esti atragatoare si grasa si slaba, si blonda si bruneta, si-mi mai place ca pot sa fiu cu tine oricand, si ca mi-e dor de tine chiar in momentul in care te uiti in ochii mei si-mi spui “Schimba!” pentru ca vreau sa-ti cunosc toate posibilitatile, si vreau sa experimantam mai multe pozitii decat sunt in carte. Vreau sa ma pierd cand imi propui ceva iesit din comun, dar vreau sa revin si sa incerc sa te surprind chiar daca e serviciul tau, pentru ca oricum s-ar intampla, tu castigi intotdeauna, tot ce imi doresc eu este sa fac oameni care te merita, sa te castige la randul lor.

Improvizatia este ” Get out of jail free card”, e satisfactia pe care o ai daca esti amendat pentru ca ai mers prea repede, fara sa “dai spaga” ci pur si simplu, ca ai dat o duma cu politistu’ cat de acru ar fi el, e scutul pe care trebuie sa-l dobandim, pentru a bate hazardul cu armele lui, folosind o singura mana, e cea mai activa atitudine pe care o poti lua atunci cand nu stii ce sa faci. Asadar, pentru o mult dorita concluzie, din prisma mea, Improvizatia, este un tip de perceptie asupra vietii, in care esti pregatit sa creezi sa reciclezi si sa reintroduci prin spontaneitate, deschidere si acceptare, factori care au actionat, benefic sau nu, asupra ta sau asupra celor din jurul tau, pentru a duce povestea mai departe. Ce poveste? De cand ne-a fatat, spunem o poveste, si in povestea noastra nu ne dorim timpi morti, nu ne dorim sute de mii de pagini de descrieri Bengesciene, nu ne dorim aceeasi pagina care sa inceapa cu condica si care sa se repete 50 de ani… Schimba-ti cotidianul, schimba-ti punctul de vedere, schimba-ti sosetele mai des decat telefonul, si incearca sa mulgi de la vaca Improvizatiei cat de mult poti, pentru ca ugerul ei are o tata pentru fiecare si laptele ei e numai zeama de ganduri, care-ti da refresh atunci cand nu ai F5.

De ce… Pentru ca pot sa fiu oricine si sa fac orice, pentru ca ma hraneste cu satisfactie si cu oameni fericti, pentru ca ma face sa-mi doresc din ce in ce mai mult si este un antidot la autosuficienta, pentru ca intru in sevraj atunci cand nu am unde juca, pentru ca-mi altereaza personalitatea in asa fel incat sa pot sa ma suport chiar si pe mine, pentru ca-mi da posibilitatea sa vorbesc singur in limbi straine fara sa-mi fac griji legate de sanatatea lucarnelor mele, pentru ca ma lasa sa fiu toate personalitatile din mintea-mi schizoida fara sa ma judece. Are reguli putine si mult mai simple decat constitutia .“